Ce este un pangolin. Unde pot fi găsiți

Pangolinii (numiți și furnicari solzoși) sau folidotele (Pholidota) este un ordin de mamifere placentare nocturne lipsite de dinți, cu corpul lung, acoperit cu solzi cornoși care se îmbină întocmai ca țiglele de pe acoperiș, botul alungit, coadă foarte lungă, limba lungă protractilă și foarte lipicioasă, cu ajutorul căreia adună furnicile și termitele. Picioarele pangolinilor sunt înarmate cu gheare puternice și încovoiate ca niște căngi, cu care pot săpa mușuroaiele furnicilor și termitelor cu care se hrănesc. Membrele anterioare sunt slab dezvoltate față de cele posterioare și, de multe ori, pangolinii se deplasează numai pe membrele posterioare. Stomacul este format dintr-un singur compartiment; epiteliul ce-l căptușește este cornificat, iar pereții săi în regiunea pilorică cuprind o musculatură puternică, care împreună cu epiteliul cornificat constituie un aparat triturator, unde corpul chitinos al insectelor este sfărâmat și apoi este amestecat cu sucurile digestive, înlocuind astfel dinții care lipsesc. Sunt cunoscute 8 specii actuale grupate în 3-4 genuri (sau subgenuri) răspândite în sud-estul Asiei și în Africa tropicală și mai multe specii fosile, incluse în familia manide (Manidae), ordinul folidote (Pholidota). Unele specii sunt arboricole, altele terestre. Reproducerea are loc o singură dată pe an, femelele nasc câte un singur pui (rareori doi), pe care mama îl poartă cățărat pe spate sau agățat pe pântece sau la baza cozii. Denumirea de pangolin provine din cuvântul malaiezian panggoling care înseamnă încolăcire, deoarece pangolinii când se simt amenințați, se încolăcesc ca o minge sau emit o secreție odorantă. Pangolinii au devenit rari deoarece localnicii îi vânează pentru carne, iar solzii lor sunt utilizați la ornarea obiectelor de artizanat și prepararea unor medicamente tradiționale cu rol stimulator, scrie Wikipedia.

 

Ce este un pangolin. Cum se deplasează

Ce este un pangolin. Membrele anterioare sunt slab dezvoltate față de cele posterioare și, de multe ori, pangolinii se deplasează numai pe membrele posterioare. Stomacul este format dintr-un singur compartiment; epiteliul ce-l căptușește este cornificat, iar pereții săi în regiunea pilorică cuprind o musculatură puternică, care împreună cu epiteliul cornificat constituie un aparat triturator, unde corpul chitinos al insectelor este sfărâmat și apoi este amestecat cu sucurile digestive, înlocuind astfel dinții care lipsesc. Sunt cunoscute 8 specii actuale grupate în 3-4 genuri (sau subgenuri) răspândite în sud-estul Asiei și în Africa tropicală și mai multe specii fosile, incluse în familia manide (Manidae), ordinul folidote (Pholidota). Unele specii sunt arboricole, altele terestre. Reproducerea are loc o singură dată pe an, femelele nasc câte un singur pui (rareori doi), pe care mama îl poartă cățărat pe spate sau agățat pe pântece sau la baza cozii.

Ce este un pangolin. De unde la vine denumirea

Ce este un pangolin. Denumirea de pangolin provine din cuvântul malaiezian panggoling care înseamnă încolăcire, deoarece pangolinii când se simt amenințați, se încolăcesc ca o minge sau emit o secreție odorantă. Pangolinii au devenit rari deoarece localnicii îi vânează pentru carne, iar solzii lor sunt utilizați la ornarea obiectelor de artizanat și prepararea unor medicamente tradiționale cu rol stimulator.

Doodle-ul interactiv poate fi accesat atât de pe desktop cât și de pe mobil, iar mișcările pangolinului sunt simple – stânga, dreapta sau săritură.

Scopul este de a evita obstacolele care îl încetinesc pe simpaticul animal, dar și de a colecționa cât mai multe semințe și de a ajunge la finalul traseului într-un timp cât mai scurt. În total, jocul ”Dragoste de pangolin”, creat de Google pentru Ziua Îndrăgostiților, are patru niveluri, iar la finalul lor veți fi aflat toate răspunsurile pentru întrebarea ”ce este un pangolin”.

Junglele şi savanele din Africa şi sudul Asiei sunt (încă) cutreierate de nişte simpatice animale cu alură foarte interesantă. Pangolinii, căci despre ei este vorba, par a fi animale din alte lumi, sau plăsmuirea bizară a vreunui artist adept al curentului Fantasy. Au solzi, dar sunt mamifere. Par marsupiale, dar nu sunt. Par rude cu tatu-ii, dar sunt foarte diferiţi de aceste mamifere cu carapace mobilă, care trăiesc în cele două Americi. Cu toată înfăţişarea lor stranie, rămân nişte animale demne de respectul şi ocrotirea noastră. Cu atât mai mult cu cât la ora actuală pangolinii sunt în pericol de extincţie din vina (cui altcuiva?) lăcomiei şi ignoranţei omeneşti…

Ce este pangolinul?

Astăzi, majoritatea zoologilor au încadrat pangolinii în Ordinul Pholidota, cu o singură familie, Manidae, respecitv un singur gen, Manis. În trecut, pangolinii au fost incluşi în diverse ordine de mamifere, cel mai adesea fiind grupaţi în ordinul Xenartha, care cuprinde leneşii, furnicarii şi tatu-ii sau armadillo. Cu toate acestea, noile studii bazate pe analize genetice ne arată, în mod surprinzător, că rudele cele mai apropiate ale pangolinilor sunt cele din ordinul Carnivora. Adică, felinele, urşii, câinii, lupii, jderii şi toate celelalte mamifere carnivore “clasice” cu care suntem obişnuiţi…

Ca şi cum nu ar fi deja suficientă doza de confuzie şi mister din punct de vedere al sistematicii, alt grup de cercetători a clasificat pangolinii în ordinul Cimolesta, alături de nişte specii de mamifere demult dispărute.

Animal cu identitate greu de dibuit, după cum se pare, pangolinul îşi trage numele de la termenul malaez de “pengguling”, adică “cineva care se încolăceşte”, într-o traducere aproximativă. Termenul face trimitere la capacitatea pangolinilor de a se face ghem, pentru a evita pericolele, sau la obiceiul de a se atârna de crengile copacilor, încolăcindu-şi coada în jurul lor, fapt posibil datorită cozii prehensile, care prezintă nişte muşchi specializaţi în acest sens.

Dacă în trecut trăiau mai multe specii, unele de dimensiuni relativ mari, astăzi mai supravieţuiesc doar 9 specii de pangolini, o parte din ele aflate în pericol major de dispariţie.

Geniul bonom de sub cămaşa de zale

Imaginea stranie a pangolinilor este definită în principal de solzii lor, mari, duri şi relativ laţi proporţional cu dimensiunile corporale ale acestora.
Bizarii solzi, pe care nu ne-am aştepta să-i găsim la mamifere, nu sunt, însă, în esenţa lor, altceva decât nişte banale fire de păr. Modificate extrem, ce-i drept.

Solzii au o consistenţă moale la pangolinii nou-născuţi, dar se întăresc odată cu înaintarea în vârstă a animalelor. Sunt alcătuiţi din keratină, adică aceeaşi materie cornoasă din care sunt alcătuite unghiile umane, ghearele tuturor tetrapodelor, penele păsărilor, perii mamiferelor.

 


Datorită înfăţişării sale, pangolinul este comparat , mai în glumă, mai în serios, cu un uriaş con de pin mergător.

Când sunt atacate sau simt cea mai mică formă de pericol la adresa lor, straniile mamifere se apără într-o modalitate caracteristică: datorită coloanei vertebrale extrem de flexibile, pangolinii se pot ghemui atât de mult încât formează literalmente o sferă vie din trupurile lor.

În această poziţie, solzii săi mari sunt orientaţi spre exterior cu marginile lor, sunt tăioase precum lamele de cuţit. Orice prădător care ar încerca să-i muşte se lasă repede păgubaş. Riscul de a-şi tăia buzele, gingiile şi limba este prea mare.

Ca mijloc secundar de apărare, pangolinii mai pot emite un miros greu şi insuportabil dintr-o pereche de glande situate în zona anală.

Picioarele lor sunt prevăzute cu gheare impresionante, care nu sunt folosite însă în atac sau apărare. Rolul ghearelor uriaşe este acela de unelte, folositoare pentru a escalada copacii, precum şi pentru săpături în muşuroaiele de termite şi furnici.

Mărimea lor depinde de specie; cea mai mică specie, pangolinul cu burtă neagră (Manis tetradactyla), care trăieşte în pădurile uriaşe din bazinul fluviului Congo, are lungimea de doar 30 centimetri şi o greutate de 1-3 kilograme, iar pangolinul uriaş (Manis gigantea) din Uganda, Tanzania şi Kenya atinge 140 centimetri lungime de la nas la vârful cozii, şi greutatea maximă de 33-35 kilograme. La toate speciile, masculii sunt mai mari decât femelele.

Nu doar solzii acestor mamifere sunt bizari, ci şi limba. Acest organ atinge lungimi extreme la pangolini, este subţire, are secţiune circulară şi are rădăcina tocmai în cavitatea abdominală, nu în cea bucală, precum în cazul celor mai multe vertebrate.


Prin fenomenul de evoluţie convergentă, pangolinii, furnicarii giganţi şi unele specii de lilieci care se hrănesc cu nectar prezintă limbi care nu sunt ataşate de osul hyoid, fiind în schimb ataşate undeva în dreptul sternului. Limbile speciilor de pangolini de talie mare ating lungimi de până la 40 centimetri.

Sunt mamifere remarcabil de inteligente, iar studierea creierului de pangolin a relevat că acest animal are porţiunea creierului folosită în rezolvarea problemelor şi dificultăţilor, foarte dezvoltată. Abilitatea de a rezolva dificultăţile este folosită de pangolinii sălbatici în procesul de căutare a hranei în teritoriile nou întâlnite. Datorită aceleiaşi inteligenţe native deosebite, pangolinii ţinuţi în captivitate sunt unanim recunoscuţi drept maeştri ai evadărilor neaşteptate.

Pe baza modului de viaţă, pangolinii se împart în două mari grupe. Speciile de talie mare au un mod de viaţă relativ terestru, iar cele mici sunt adeptele traiului arboricol.

Pangolinii tereştri pot săpa vizuini care ating lungimi de până la 3,5 metri. Toate speciile de pangolini întoată foarte bine în caz ne nevoie.

Surprizele pangolinilor nu se opresc aici. Nicio specie nu are dinţi, şi prin urmare, niciun pangolin nu poate muşca sau mesteca. Se hrănesc doar cu furnici, termite şi alte specii de insecte terestre. Când întâlnesc un muşuroi de furnici sau termite, ospăţul e gata!


Pangolinul sapă repede o gaură în peretele exterior al muşuroiului şi, cu ajutorul limbii sale lungi şi al salivei lipicioase, culege orice insectă întâlnită. Nu cruţă nimic, insecte adulte, nimfe, larve şi ouă, toate sunt înghiţite de acest mamifer hiperspecializat.

Pangolinii arboricoli se servesc de ghearele lor mari, puternice şi încovoiate pentru a rupe scoarţa copacilor şi a dibui toate insectele care se adăpostesc acolo.

După un scurt ritual de împerechere, femelele intră în perioada de gestaţie de 120-150 zile, la sfârşitul căreia pangolinii din speciile africane dau naştere unui singur pui, iar cele care trăiesc în Asia – la 1-3 pui. Puii, replici mici ale adulţilor, sunt înţărcaţi la vârsta de 3 luni şi devin maturi sexual la 2 ani.

Strămoşul vânat până la extincţie

După cum au arătat antropologii şi etnologii, pangolinii aveau, până nu demult, o deosebită valoare simbolică şi chiar religioasă pentru multe populaţii umane din Africa Centrală.

Înfăţişarea sa bizară a dat naştere unor credinţe specifice printre băştinaşi. Pentru majoritatea triburilor, pangolinul apare în mod invariabil ca un animal-himeră, un hibrid în parte peşte (este acoperit cu solzi), în parte om (este mamifer şi dă naştere unui singur urmaş).

 

Antropologul Mary Douglas a descoperit că pangolinul este văzut ca un spirit protector şi un garant al fertilităţii pentru tribul Lele din Congo. Pentru triburile Komo, pangolinul este asociat cu crocodilii şi peştii, pe baza solzilor comuni, creându-se astfel o legătură între pangolini şi elementul apă. Pentru triburile Masai din Kenya şi Tanzania, pangolinul este strămoşul care i-a învăţat pe primii oameni noţiunile de respect şi smerenie. Pentru Masai, pangolinul este singurul spirit-strămoş care manifestă buhony (ruşine), deoarece merge mereu cu capul plecat, la fel ca un om în prezenţa părinţilor şi a socrilor săi.

Asociat deci, cu elemente primordiale precum, apa, pământul şi aerul, pangolinul prezintă şi atribute omeneşti. Este, pe de o parte, mediatorul perfect între elementele naturii şi, pe de altă parte, mediatorul între om şi natură.

 

Lanţul echilibrului dintre om şi strămoşul simbolic a fost rupt de modernism şi de apariţia noilor generaţii care nu mai dau doi bani pe credinţele strămoşilor şi pe respectul acordat de aceştia naturii.

Astăzi, pangolinii sunt vânaţi fără cruţare, iar carnea lor este foarte preţuită în cadrul multor comunităţi africane, reprezentând o proporţie importantă din “bushmeat”, termen care desemnează carnea de vânat din jungle şi savane.

Pangolinii sunt foarte căutaţi şi de chinezi, deoarece aceştia consideră carnea bietului mamifer drept o delicatesă cu puternic efect afrodisiac. Tot chinezii cred că solzii de pangolin au proprietăţii antiinflamatorii, îmbunătăţesc circulaţia sangvină şi lactaţia la femei.

În afară de vânătoarea în scopurile sus-amintite, defrişările şi distrugerea habitatelor sunt cel mai mare pericol la adresa pangolinilor.”