Apendicita este cea mai frecventa urgenta chirurgicala abdominala si consta in inflamatia apendicelui. Aceasta afectiune apare frecvent la varste cuprinse intre 10 si 30 de ani, dar poate fi posibila la orice varsta, fiind cunoscute si cazuri cu manifestari particulare la bolnavii varstnici. Nimeni nu este absolut sigur care este functia apendicelui insa, ceea ce stim, este ca putem trai si in lipsa lui, aparent fara consecinte.

Odata pornit procesul inflamator al apendicelui, acesta nu poate fi stopat medicamentos, tratamentul acestei afectiuni fiind de natura chirurgicala. Cu cat se intervine mai rapede, cu atat suferinta pacientului este mai redusa si interventia mai usor de realizat, cu complicatii cat mai reduse.
Ce cauzeaza apendicita?
Cauza acestei afectiuni poate fi, in multe dintre situatii, obstructia cavitatii organului din cauza unei proliferari limfatice stimulate bacterian sau din cauza unui mic corp strain (samburi, seminte).
Descopera cateva mituri despre apendicita
Aceasta provoaca o crestere a presiunii din interiorul organului, o tulburare a circulatiei sangelui din peretii organului si inflamatia acestuia ce poate evolua in lipsa tratamentului corespunzator pana la perforatie (peritonita).
Poate fi luata in discutie si o predispozitie genetica pentru apendicita in cazul familiilor cu mai multe persoane operate de aceasta afectiune.