Tratamentul cu antibiotice: recomandări şi efecte negative

Antibioticul, un cuvânt pe care îl auzim tot mai des. Controversa este: aliat sau duşman?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare trebuie să ţinem cont de câteva aspecte importante subliniate de specialiştii farmaciilor BELLADONNA.

Prescrierea antibioticului este specifică pentru fiecare pacient în parte, trebuie ţinut cont de tipul de infecţie, sensibilitatea germenului la medicament, distribuţia acestuia în organism, efectele adverse, toxicitatea şi gravitatea infecţiei.

De ce avem nevoie de antibiotice?

Infecţiile pot fi produse de bacterii, fungi, virusuri.
Antiobioticele le tratează doar pe cele produse de bacterii. Bolile precum gripa, răceala, bronşita sunt cauzate de virusuri, situaţii în care antiobioticul este inutil, poate chiar dăunător. De asemenea, febra mare asociaă unor afecţiuni nu indică neapărat o infecţie bacteriană.
Antibioticul nu previne infecţiile, însă poate fi prescris de către medic cu acest scop înainte sau după o intervenţie chirurgicală.

Cât durează tratamentul cu antibiotice?

Durata obişnuită a tratamentului cu un antibiotic este de 5 până la 10 zile. Există şi excepţii când tratamentul este de 3 zile sau chiar luni întregi. Majoritatea pacienţilor întrerupe tratamentul cu antibiotic la primele semne de ameliorare a simptomelor. Acest lucru nu este corect, pentru că poate determina o recidivă a bolii, în acelaşi timp o creştere a rezistenţei bacteriene. Este greşit împământenită ideea că o „doză şoc” la prima administrare duce la o ameliorare mai rapidă şi reducerea duratei tratamentului.

Cum se administrează corect antibioticele?

În general, administrarea corectă a antibioticelor este pe stomacul gol, cu o cantitate suficientă de apă. Există însă şi excepţii, vorbim aici de pacienţii cu probleme gastrice care trebuie să ceară sfatul farmacistului în această privinţă.
Pentru un efect optim trebuie respectat modul de administrare prescris de către medic. Ne referim la doză, intervalul orar dintre administrări şi durata tratamentului.

Cu ce NU se asociază antibioticele?

Este recomandată evitarea consumului de alcool în timpul tratamentului cu antibiotice, deoarece atât alcoolul cât şi medicamentele sunt metabolizate la nivel hepatic, ducând la suprasolicitarea ficatului. Sunt şi antibiotice care, în combinaţie cu alcoolul, îşi pierd eficacitatea sau formează în organism chiar compuşi toxici, caz în care consumul de alcool este interzis.
Lactate? Asocierea acestora cu antibioticele este o practică des utilizată din convingerea că lactatele (în special produsele lactate obţinute prin fermentaţie, aşa cum sunt iaurtul, chefirul, sana) ajută la menţinerea florei intestinale. Totuşi, în cazul anumitor clase de antibiotice această asociere nu este recomandată, deoarece se formează compuşi care le reduc efectul efectul terapeutic.
Contraceptive şi antibiotice? Este cunoscut faptul că asocierea antibioticelor cu alte medicamente poate modifica eficienţa acestora. În cazul contraceptivelor, unele antibiotice pot produce o scădere a efectului de contracepţie, prin urmare se recomandă utilizarea unor metode contraceptive suplimentare pe durata tratamentului.

Efectele negative ale antibioticelor

Antibioticul nu face diferenţa între bacteriile care au produs infecţia şi cele benefice organismului. Orice tratament cu antibiotice poate produce un dezechilibru al florei intestinale, bucale şi vaginale.
La nivel intestinal pot apărea scaune moi, chiar diaree. Pentru evitarea acestor tulburări este recomandată utilizarea produselor probiotice. Important este ca administrarea acestora să se facă la un interval de cel puţin 2 ore înainte sau după doza de antibiotic, pe toată durata tratamentului cu antibiotic, dar şi după terminarea acestuia.
Perturbarea florei bucale şi vaginale poate duce la apariţia candidozei. În această situaţie este recomandată asocierea unui antimicotic cu acţiune locală sau sistemică.
Tratamentul antiinfecţios produce, de cele mai multe ori, scăderea rezistenţei organismului, de aceea este indicată asocierea de produse care cresc imunitatea.

Contraindicaţii ale administrării de antibiotice

Principala contraindicaţie a unui antibiotic este apariţia în istoricul pacientului a unei reacţii alergice la substanţa activă sau excipienţi. Riscul incidenţei unei alergii este mai mare în cazul copiilor sub 1 an, pacienţilor care suferă de astm, febra fânului sau eczemă.

Pericolele abuzului de antibiotice

Consumul abuziv şi nejustificat de antibiotice duce la creşterea rezistenţei microorganismelor, necesitând ulterior mărirea dozelor sau înlocuirea cu alte antibiotice, de clasă superioră. Bacteriile care în trecut răspundeau la tratamente au devenit tot mai rezistente. Rezistenţa la antibiotice este în prezent una din cele mai presante probleme de sănătate publică.